Activitățile proiectului se vor derula pentru un grup țintă de 601 persoane, cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani, angajate cu contract individual de muncă (normă întreagă/timp parțial), inclusiv persoane care ocupă poziții de management, provenind din întreprinderi publice și private. Beneficiarii trebuie să aibă domiciliul sau reședința în regiunea Sud-Muntenia,
Întreprinderea privată reprezintă persoana juridică constituită, în mod liber, în toate formele, respectiv: societăți reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare; societăți cooperative, conform Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației; asociații și fundații, cooperative agricole și societăți agricole care desfășoară activități economice.
Întreprinderea publică este persoana juridică înființată prin acte ale autorităților administrației publice centrale/locale ori prin alte moduri conform legii.
Condiții de acces
Persoanele care doresc să participe la activitățile proiectului trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii:
- să aibă domiciliul/reședința în regiuniunile de implementare;
- sunt angajați cu CIM;
- vârsta 18-65 ani;
- nivel de educație minimum învățământ liceal
